RUGĂ ALBĂ – Ion DRUȚĂ

Képernyőfotó 2015-03-30 - 10.43.27

Curăță-ne, Doamne, casa și masa și duhul și trupul,
de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile,
așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum,
o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.

Izbăvește-ne, Doamne, de străvechiul nostru blestem,
de a porni peste tot, și nu a ajunge nicăieri,
de a încărca mai mult decât putem duce,
de a le începe pe toate, și a nu duce nimic până la capăt.

Scoală-ne, Doamne, în zori, și trimite-ne la muncă,
La munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău,
nu atât pentru trup, cât pentru suflet.
Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,
așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur,
să cinăm cu ceea ce ni s-a dat – pâine și apă.
Atât de la Domnul.

Și va fi gustoasă, și va fi sățioasă, Pâinea ceea,
Pentru că mușcând încet,cu evlavie, adunând în palme fărămiturile,
Vom porni, în urma plugarului, pășind domol pe brazde puhave și calde,
După care tot cântând vom semăna, apoi vom ieși la plivit, la secerat.

Vom aduna spic la spic, snop lângă snop,
După treierat, după vânturat, vom merge la moară,
Vom căra saci, și, firește, plămădind, făcând focul la cuptor,
Vom urmări să nu fugă, aluatul din covată.

Astfel, tot cântând, ne vom întoarce la străbuni,
Asigurând mersul vremurilor, ne vom creștiniza, ne vom reboteza,
Cu gândul la Mântuitorul, la cele spuse de către Domnul, la Cina cea Taină.
Pentru că acolo, unde este pâinea, acolo este și Dumnezeu.

Curăță-ne, Doamne, cugetul de pustietate,
De întunicime, de răutate, Curăță-ne auzul de înjurături,
De scrânșete, de blesteme, Curăță-ne vederile de urâțenii,
De sălbăticii, de josnicii.

Dăruiește-ne, Doamne, măcar o oră de liniște curată, neprihănită,
O oră de tăcere, de resemnare, de contemplare, de aciuare,
Așa ca să putem, sta la sfat cu sufletul, cu conștiința, cu inima.

Apoi, tot sfătuindu-ne, tot rătăcind prin vremuri,
Prin destine, de la una la alta, vom simți, cum se prelinge pe sus,
Pe sus de tot, pe sub ceruri, veșnicia.

Și atunci vom tresări, căci suntem miruiți, de acea mare minune.
Și atunci nu vom înfiora, când se va stinge de noi umbra veșniciei.
Ne vom auzi glasul, acel glas tainic, care încă nu a îmbrăcat haina cuvântului,
Nu și-a găsit cu cine să comunice, nu și-a ales unda sonoră.
Fiind mult prea firav, mult prea gingaș, gângurind în fașe.
Dar acel glas tainic, intim, pe care-l auzim numai noi,
Ne este reazim și sfetnic, este sensul suprem, al existenței noastre,
El fiind suflare, din suflarea Domnului.

Fără a-l căuta, fără a-l cinsti, fără a-l înțelege,
Ne vom chinui toată viața, nedându-ne seama cine suntem,
De unde venim și, încotro ne ducem,
Rămânând în fond, o păpușă gonită de vânt,
Și îngropată de ploi la întâmplare, undeva la o margine.

Luminează-ne, Doamne, cel puțin arareori, cu gânduri bune,
Înțelepte, roditoare, căci trecându-ne veacul,
Cu apucături, de cele care, eu-ție, tu-mie,
Ori tu pe el, ori el pe tine, jos cu cela, jos cu ista,
Și tot așa din an în an, din tată în fiu, din generație, în generație,
Am distrus totul ce ni s-a nimerit, la îndemână.
Pământurile, Satele, Vetrele, Limba,
Și însuși felul nostru de a fi.

Am decăzut, Doamne, tot numărându-ne zilele,
De la o datorie, la o altă datorie, de la o supărare, la o altă supărare,
De la o speranță, la o altă speranță, de la o alegere, la o altă alegere,
De la o dezamăgire, la o altă dezamăgire…
Am sălbăticit, Doamne, tot înlocuind iubirea cu patul,
Convingerile cu șiretenia, demnitatea cu rațiuni politice,
Fața, cu averea, slujirea cu trădarea.

Luminează-ne, Doamne, Cu câte-un gând curat, adânc, omenesc.
Așa încât, să ne putem aduna, sub acoperișul lui,
De la părinți, de la strămoși, până la urmașii, ce vor să vină.

Pornind prin streinătăți, prin vremuri străbătând – Mizerie, Sărăcie, Nedreptate,
Vom duce Crucea Destinului,
Cât ni s-a dat, până la locul hotărât, de către Tine,
Simțind, la fiece pas, la fiece cotitură,
Ajutorul, Bunătatea, și Binecuvântarea Ta.

Întoarce-ne Doamne, acea respirație, largă, senină,
Care să cuprindă, în sinea sa,
Toată frumusețea, toată adâncimea, toată tristețea, verbului matern.

Dăruiește-ne, Doamne, acea Bunăvoință, fără de margini,
Cu care vom privi, cu care vom primi, Lumea,
Pentru că atunci, luminarea cerească, va prinde rădăcini, va da roadă,
Așa ca să putem spune, în ceasul de pe urmă,
C-am trăit și noi, pe lumea asta.
Și Dumnezeu, A fost cu noi.
Amin !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s