Cămaşa fericirii

În momentul când scriu aceste rânduri este duminică dimineaţa, ora 10.00, îmi beau ceaiul de gălbenele şi citesc dintr-o carte deosebită, numită „Psihoterapie isihastă”, scrisă de Vasile Andru.

Lecturând în liniştea dimineţii de duminică, când de obicei aveam chitara în mână şi versurile pe masă, am dat de o povestioară care am considerat că este important să o împart cu prietenii mei(şi nu numai :)). Asta în primul rând că este vorba de sentimentul cel mai râvnit în această viaţă, „fericirea”. Ştim că „N-ai nevoie de foarte multe ca să fi fericit”, iar această povestioară ar veni ca o completare la minunatele versuri ale lui Dinu Olăraşu.

Să încep însă cu concluzia povestirii. „Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea”

A fost odată un prinţ melancolic-Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îi arată şi numele: „Tamas” în sanskrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despotici nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau.
În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă luată de la un om fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.
Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur-aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump…
Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau niciun om fericit…Prinţul Tamas aştepta, trimşii nu veneau!
În sfârşit doi din trimişi au ajuns pe undeva unde au găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia cântând – părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă familia…Îşi răsfăţa soţia, o alinta,îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii săi malnutriţi se purta la fel. „Iată omul” au zis solii. Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa,simbolul fericirii!
S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii:omul fericit era atât de despuiat, încât nu avea cămaşa pe el!
Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Însă un sărac pe care sărăcia nu-l doare, a dobândit o detaşare şi va fi longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii” se dobândeşte prin depăşirea frustrălilor, creşterea pragului de toleranţă la frustrare, împuţinarea trebuinţelor. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii”: o trebuinţă mai puţin, din cele 11000 de trebuinţe câte are omul amorf…

SĂ FIŢI FERICIŢI!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s