Personalitatea lui Iuliu MANIU

      Nota dominantă a activităţii lui Iuliu Maniu a fost lupta din opoziţie; nici un om politic nu l-a egalat pe acest teren. Era un adevărat maestru, dispunând de calităţi native, dar şi de o artă, bine studiată şi însuşită. Avea plăcerea luptei de durată, pentru istovirea adeversarului, după care-i aplica lovitura decisivă. Unii l-au supranumit “Cunctator”, calificativ atribuit omului politic roman Fabius Maximus Verrucosus Quintus, ajuns dictator şi pontifex maximus (216-203 î.Hr.), care, prin tactica sa de temporizare şi neangajare a unei confruntări deschise cu Hannibal, a creat premisele măcinării forţelor cartagineze din Italia şi distrugerii lor, după o îndelungată luptă de hărţuire. În societatea românească interbelică, în care toată lumea se grăbea, urmărind să ajungă cât mai repede la rezultatul dorit, Iuliu Maniu era “Cunctatorul”, încetinitorul, omul care-şi luase ca principal aliat timpul. Oricâte critici s-ar putea aduce acestui “stil” de luptă politică, este cert că regimul democratic din România datorează mult lui Iuliu Maniu. Perseverenţa cu care el a urmărit şi criticat greşelile puterii, abaterile de la normele legale şi de la morala creştină, intransigenţa sa au împiedicat sau au limitat tendinţele autoritare manifestate în societatea românească încă din primul deceniu interbelic. El a ţinut sus steagul democraţiei în anii 1938-1944 şi 1945-1947. A făcut-o din convingere, cu răbdare şi perseverenţă, fără un interes material propriu, ci din dorinţa de a da vieţii politice româneşti o dimensiune morală, ceea ce nu era puţin în acel context istoric. Pentru Iuliu Maniu, lupta politică era o formă de activitate umană, un exerciţiu al democraţiei, obiectivul fiind înfrângerea adversarului, iar nu lichidarea lui. De aceea, nu a ezitat să-i apere în procese politice pe adeversarii de idei, aşa cum a procedat în 1938 cu Corneliu Zelea Codreanu, în 1942 cu grupul de comunişti din Constanţa în frunte cu Victor Duşa, în 1946 cu mareşalul Ion Antonescu. Cea mai comentată a fost depoziţia sa la acest ultim proces. Discutând, la 1 martie 1946, cu soţia generalului Pantazi – implicat în procesul “marii trădări naţionale” – care venise să-i ceară sprijinul, Iuliu Maniu a spus: “Doamnă, procesul mareşalului este procesul neamului românesc. Nu se poate face nimic. După condamnarea mareşalului va urma procesul meu, apoi cel al tuturor românilor. Eu nu am nici o putere”. Cu toate acestea, la proces, Iuliu Maniu a adoptat o atitudine demnă, neezitând să declare că Ion Antonescu era un bun român, un patriot adevărat. La insinuarea preşedintelui completului de judecată că ar fi sprijinit politica dictatorială a mareşalului, că ar fi avut contacte cu acesta, Iuliu Maniu a dat o replică memorabilă: “Oamenii politici sunt adversari, iar nu canibali”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s