10 propoziţii pentru o naţiune care se respectă

1. Atenţia de care vrea să se bucure oricine peste graniţe este direct proporţională cu forţa economiei naţionale în care activează.

2. Succesele de răsunet mondial al oricărei persoane întreprinzătoare se reportează fără echivoc în beneficiul unei economii naţionale.

3. Inteligenţa unui popor şi al clasei sale manageriale se măsoară prin cererea de produse naţionale pe piaţa mondială.

4. O economie naţională susţine un stat în măsura în care statul nu ia totul.

5. Nicidecum nu îţi poţi justifica doctrina de partid când economia naţională este în suferinţă.

6. Cât de mari ar fi pasiunile internaţionaliste, sincere sau oportuniste, economia naţională nu se lasă a fi jefuită şi cu atât mai mult abandonată.

7. Economia naţională este singurul pas pe care dacă nu-l faci pierzi vagonul rezervat în economia mondială.

8. Gradul de permisivitate a unei economii naţionale, inclusiv pentru capitalul străin, depinde esenţial de eficienţa ridicată a forţelor sale productive.

9. Economia mondială nu poate fi suport al supradimensionării intereselor unei naţiuni sau ale unor grupuri transnaţionale într-o lume în care democraţia este principiul ordonator universal acceptat.

10. Mondialismul care anulează economiile naţionale este un totalitarism sublimat.

Anunțuri

Un gând despre „10 propoziţii pentru o naţiune care se respectă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s