„Mediaşul este cel mai frumos oraş din lume !”

Această afirmaţie aparţine unei persoane, pentru care „patriotismul local” reprezintă o stare de spirit. Nu l-am întrebat în baza căror criterii a făcut această afirmaţie, pentru că m-a luat pe nepregătite şi nu am avut prezenţa de spirit necesară. 🙂

Mai mult m-a copleşit faptul că, domnia sa a trăit o perioadă în Germania unde deasemenea, îmi spunea că a folosit această propoziţie cu foarte multă convingere.  

Am luat prima dată contact cu domnul în cauză aproximativ cu 3 ani în urmă, când mă rugase să compunem (grupul Motto, împreună cu trupa Zoddiac) un imn pentru echipa de baschet.  Era un om în toată firea, cu destule fire albe şi care avea şi business -ul lui. Povestea că s-a întors  nu de mult timp din Germania , pentru a se restabili în oraşul lui natal.

De atunci, timpul a trecut iar domnul în cauză (care a albit complet între timp), a pus bazele unei foarte inimoase galerii, care ne răsfaţă auzul la fiecare meci al echipei noastre de baschet.

Îl văd în mijlocul „Lupilor Negri” pe  „Lupul Alb” , transmiţând tuturor mândria de a fi medieşean.

Mulţumim domnule Mircea DĂIAN cu oameni ca dumneavoastră, întradevăr „Mediaşul este cel mai frumos oraş din lume” !

Anunțuri

3 gânduri despre „„Mediaşul este cel mai frumos oraş din lume !”

  1. Sint incantat sa vad oameni care au puterea sa iubeasca orasul lor, chiar daca este mic.
    Am fost de multe ori in Medias si pot sa spun ca imi place. Am un prieten pe care il vizitez uneori.
    Sa nu incetati niciodata sa va laudati orasul pentru ca numai asa o sa creasca pruncii curajosi si destupati la minte.
    Haide Gazul! – striga asta un otelar ratacit pe alte meleaguri.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s