De la Regele Mihai, la „Prinţul Albert”

Am organizat joi 25 octombrie în Prohibiton Club din Mediaş, o seară de muzică folk şi poezie, în cinstea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Mi-am asumat această responsabilitate, întrucât pentru mine, Majestatea Sa, alături de Seniorul Corneliu Coposu, reprezintă un reper de demnitate şi iubire de ţară şi de neam. Un lucru care am uitat să-l menţionez joi seara, Majestatea Sa a fost elev al Şcolii de Aviaţie Traian Vuia de la Mediaş, unde a şi obţinut carnetul de pilot.

Întrucât Majestatea Sa, Regele Mihai I, era celebrat de cele mai înalte feţe Regale ale lumii la Opera Română, o seară de muzică folk şi poezie într-un club dintr-un micuţ orăşel de provincie, nu cred că se putea ridica la dimensiunea morală a ultimului domnitor al României. De aceea mi-am permis de a mă consulta cu Principele Radu. Dovada acestei discuţii o aveţi mai jos.

Şi dacă la concerte, arhitectura emoţională are ca fundament calitatea interpretării şi participarea publicului, de această dată, emoţiile care mă încercau erau legate de modul cum ar fi primit acest eveniment de către iubitorii muzicii folk din Mediaş.

Zis şi făcut.

Rezultatul acestui eveniment a întrecut orice aşteptare. Îmi spunea bunul meu prieten Cristian Pustai, că acel local nu a fost niciodată aşa de plin la seratele folk . O fi sau nu reală remarca, sincer, pentru mine nu era important numărul, ci calitatea celor prezenţi. Pentru acei care nu cunosc cum se desfăşoară astfel de serate, îi informez că artistul doar stabileşte itinerarul muzical. De cântat se ocupă însă publicul. 🙂  Atunci când se cântă muzica folk, există o implicare emoţională dată în primul rând de calitatea versurilor. La un moment dat, se crează un „tot emoţional” care aduce acea stare de bucurie şi de fericire că trăieşti.

În toată simbioza aceasta de emoţii care s-a creat, nu puteam să nu pomenim şi de Albert. Era momentul cel mai indicat de a apela la bunătatea sufletească a celor prezenţi. Şi aşa am ajuns de la Regele Mihai I, la „Prinţul Albert I”.  Acest băieţel de doar două luni, a devenit persoana cea mai mediatizată, care „ne ajută” să dăruim iubire şi să fim mai buni. Of Doamne, şi câtă nevoie avem de bunătate şi solidaritate, într-o ţară marcată de atâta ură şi dezbinare.

Ne zbatem şi suferim în această „mocirlă”, aşteptând fiecare să vină cineva să ne scoată din ea. Să fie un Preşedinte, să fie un Rege, să fie un partid politic, să fie un salvator al neamului. Nu suntem încă capabili să realizăm că nimeni nu ne poate scoate din „mocirlă”, dacă noi nu scoatem „mocirla” dintre noi.

La nivel „micro”, acest copilaş , a reuşit să scoată „mocirla” dintre noi. Şi oameni care până mai ieri se jigneau pe bloguri, prin media scrisă, audio şi văzută, au devenit dintr-o dată „dăruitori de dragoste şi iubire” fundamentul celor mai înalte valori ale condiţiei umane.

Să fie oare Albert „motivul jertfei zidirii” ? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci acest copil merită „toţi banii lumii”. Şi trebuie să fie o datorie morală a fiecăruia dintre noi, de a ne implica şi a  strânge banii necesari pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale lui Albert.

Mulţumesc tuturor invitaţilor care au răspuns solicitării mele şi anume : Marian Ioia, Daniel Cristea, Bogdan Suciu, Feri Teglaş, Lea Muszka,Cristina Baca (marea laureată a festivalului Folk, Mediaş-Cetate Seculară, ediţia 2010), Virgil Suciu, Nicu Popa.

Mulţumesc „Cristianilor” familiei Pustai, care sunt sprijinul moral al folkiştilor medieşeni şi nu numai. 🙂

O frumoasă surpriză pentru toată lumea a fost braşoveanul Mihai Todoran, laureat şi el al festivalului Mediaş-Cetate Seculară la secţiunea grupuri, care a scăpat de medieşeni doar datorită faptului că pierdea trenul, deşi mulţi dintre participanţi s-au oferit să-l găzduiască. 🙂

Şi acum, obiectivul tuturor voluntarilor medieşeni va deveni „Pinţul Albert”. 

Vorba cântecului „Niciodată să nu uităm de cei mai trişti ca noi”.

Anunțuri

9 gânduri despre „De la Regele Mihai, la „Prinţul Albert”

    • N-au intrat zilele în sac Andrada. Vine iarna şi cu siguranţă ne vom retrage mai des la o cană de vin cald şi o vibraţie. 🙂

      • Desi am lipsit de la seara mirifica de folk, am fost alaturi de voi cu gandul si cu sufletul, asa cum o fac de fiecare data cand nu pot fi prezenta…dar astept cu nerabdare o urmatoare cantare…(nu de alta, dar trebuie sa am dosarul complet pana la sfarsitul anului :D) …Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s