2. Succesele de răsunet mondial al oricărei persoane întreprinzătoare se reportează fără echivoc în beneficiul unei economii naţionale.

3. Inteligenţa unui popor şi al clasei sale manageriale se măsoară prin cererea de produse naţionale pe piaţa mondială.

4. O economie naţională susţine un stat în măsura în care statul nu ia totul.

5. Nicidecum nu îţi poţi justifica doctrina de partid când economia naţională este în suferinţă.

6. Cât de mari ar fi pasiunile internaţionaliste, sincere sau oportuniste, economia naţională nu se lasă a fi jefuită şi cu atât mai mult abandonată.

7. Economia naţională este singurul pas pe care dacă nu-l faci pierzi vagonul rezervat în economia mondială.

8. Gradul de permisivitate a unei economii naţionale, inclusiv pentru capitalul străin, depinde esenţial de eficienţa ridicată a forţelor sale productive.

9. Economia mondială nu poate fi suport al supradimensionării intereselor unei naţiuni sau ale unor grupuri transnaţionale într-o lume în care democraţia este principiul ordonator universal acceptat.

10. Mondialismul care anulează economiile naţionale este un totalitarism sublimat.

Monarhia Salvează România.

Nihil sine Deo! (Nimic fără Dumnezeu).

Tradarea lasa fisuri care nu se vindeca niciodata
A existat o luna din viata mea cand am trait cu doua femei. Una imi era prietena oficiala si intentionam sa o iau de nevasta. Eram de trei ani cu ea. Cealalta, tainuita si interzisa ca un caz grav de evaziune fiscala, era o fosta colega de scoala, pe care o reintalnisem intamplator. Prima mea iubire din anii adolescentei. Doua tinere seducatoare, abia trecute de 20 de ani, pline de gratie si de farmec, inteligente si sensibile la umorul meu, ceea ce se intalneste destul de rar. Una, dispusa sa imparta masa si patul cu mine si sa adoarma in toate serile cu trupul lipit de al meu. Cealalta, dispusa sa-mi fie alaturi in umbra, din cand in cand, in afara oricaror obligatii. Eram iubit. Eram dorit de doua ori. Ar fi putut sa fie superb, dar a fost oribil. O situatie cu care nu izbuteam s-o scot la capat nicicum. De nimic nu ma puteam bucura: nici de entuziasmul noului inceput de iubire, nici de tentatia fructului interzis. Acasa, visam neincetat, cu ochii deschisi, la frumoasa pe care o iubisem atat de mult in ultima clasa de liceu. Ar fi devenit cu siguranta marea iubire a vietii mele, daca parintii ei n-ar fi emigrat in America. Un vis intrerupt brutal, pe care incercam acum sa-l peticesc, intr-un amestec bizar de trecut si prezent. Dar cand eram impreuna, nu-mi iesea nici o clipa din minte draguta mea de acasa, care ma astepta cu masa pusa, gata sa-mi sara de gat, inca de la usa. A trebuit sa inventez intalniri inexistente, sa-mi folosesc cu nerusinare prietenii pe post de alibi, sa-mi camuflez absentele cu planificari fara fisura ale ceasurilor zilei, invatate pe de rost. A fost o misiune grea, pentru un mincinos nepriceput ca mine. Cele patru saptamani si jumatate, cat am dus viata de barbat infidel, au fost, cu siguranta, cele mai obositoare din existenta mea.
Insa asta era numai jumatate de adevar. Cealalta era compusa din acel inger straniu, de pe umarul meu drept, care-mi soptea necontenit la ureche despre minciuna, tradare si inimi zdrobite, facandu-ma sa simt din plin toata nelinistea unei constiinte incarcate. Reprosurile lui erau indreptatite. Aventura secreta era o mare greseala, comiteam un fault in relatia mea prezenta. Prelungeam, printr-un epilog fortat, o legatura de mult intrerupta, punand in joc ceva infinit mai important.
Dar, pentru oamenii ca mine, nu numai escapadele sunt obositoare. Fidelitatea e si ea un alt fel de truda, fireste, intr-un mod mai putin spectaculos. Fiindca o relatie are neaparata nevoie de entuziasm, de forta de a se reinventa in permanenta pentru a ramane mereu vie si plina de erotism. Cand dispar fiorul si bataia inimii, incepem sa lancezim. Ne gasim greu emotia in mirosul de ceapa prajita care vine de la bucatarie, in ligheanele cu scutece puse la inmuiat, in munca in ture si ratele neachitate la casa si la lumina. Intre seara intima, repartizata duminica, si ciorapii azvarliti peste tot. Merita, totusi, sa perseverezi?
Eu afirm ca da. Tocmai acolo trebuie sa cautam dragostea, in maruntisurile de zi cu zi, acolo se cuvine sa ne punem la lucru imaginatia, amintirile, si sa ambalam motorul iubirii noastre. Asta ne cere iubirea: sa ne dam osteneala de a pastra ceea ce avem. Sa respectam aceasta lege nescrisa si sa credem in acest liant valoros chiar daca e deseori ridiculizat intre doi oameni: iubirea vrea ca indragostitii sa-si pastreze credinta vesnica.
Cine inseala alege calea minimei rezistente. E o solutie ieftina ca, la primele semne de monotonie, la primele pete de rugina ce intuneca stralucirea unei relatii, sa te uiti imprejur dupa cineva care sa-ti faca inima sa bata din nou. E pueril, fata de ceea ce ar trebui sa fie atitudinea unui om matur. Sigur, exista si posibilitatea sa te indragostesti, iar dragostea sa fie uriasa, profunda si adevarata, incat nu-ti ramane altceva de facut decat sa-ti dai viata peste cap, sa dezertezi si sa o iei de la inceput. Admit ca asa ceva se intampla si nimeni, dar absolut nimeni nu poate jura, cu mana pe inima, ca el nu va trai niciodata o asemenea experienta. Din pacate, lumea in care traim nu ne ofera deloc modele de fidelitate pe termen lung. Dimpotriva. Majoritatea celor pe care-i cunoastem si milioane de oameni la fel ca ei duc existente duble, impartite intre casnicii si escapade, petrecute in spatele unor usi inchise. Adeseori, doar cu mici defulari sexuale, nici macar foarte reusite, in moteluri dubioase si in dupa-amieze de libertate improvizata, obtinuta cu pretul unei minciuni. Cine inseala depreciaza valoarea aliantei incheiate in numele iubirii. Tradarea doare, distruge sentimentele si, uneori, chiar temeliile unei vieti. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nici pentru cel care inseala, nici pentru cel inselat. Cateodata, e mai bine ca se intampla asa si ca poti pune capat unei relatii moarte de mult. Insa adesea pui in pericol ceva pentru care ar merita sa lupti.
Din pacate, ispitele erotice pandesc sub milioane de infatisari in lumea noastra. La birou, la sala de fitness, in supermarket sexul e omniprezent. Au trecut vremurile mamelor si bunicilor noastre, cand femeia era scoasa din casa doar la sarbatorile de familie. Un lucru e sigur: daca esti slab si accepti micile flirturi care flateaza orgoliul si accelereaza un pic pulsul, in nici un caz nu trebuie sa te pretezi la mai mult. Iubirea este exclusivista. O halta doar pentru doi. Liantul sufletesc si trupesc care ne motiveaza viata. De cum o pastram, suntem fericiti sau nefericiti. Unii n-o traiesc niciodata, altii o au din belsug. Dar nici in cazul lor, pericolele nu sunt excluse. O simpla tradare spulbera fericirea, ca si cand n-ar fi existat niciodata. De ce? Nu se stie prea bine. Poate pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu. Sa avem acces la fericirea iubirii doar prin fidelitatea absoluta si sa pierdem printr-o tradare tot ce-am avut. Nu exista cale de mijloc. O zona interzisa pentru compromis.
Nu e usor, dar cine accepta provocarea fidelitatii si nu se da inapoi de la stradania de a pastra prospetimea iubirii va fi rasplatit. Cu o relatie ce functioneaza fara cuvinte. Cu o infiorare, cand dupa atatia ani inca mai gasesti seductie pe trupul stiut al partenerului. Si cu sentimentul ca ti-ai intalnit sufletul-pereche. Daca doi oameni care au tinut piept multor furtuni ale vietii pot comunica deschis, cu deplina incredere, fara subterfugii, daca stiu sa se indragosteasca din nou unul de celalalt, in fiecare zi, atunci ei au ceva care le va oferi sprijin toata viata, chiar si in cele mai grele momente. Dar pentru asta e nevoie sa vrei si sa te straduiesti toata viata.
STEFAN BARTES, 36 ani, profesor

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 9,300 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 3 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Asta-i viaţa, n-ai ce-i face. O iubim aşa cum e.

Elena Carstea trece printr-o depresie crunta in America: “Mai traiesc doar ca sa-mi vad fetele mari”

Operatia de anevrism cerebral, suferita in urma cu doi ani, i-a schimbat radical stilul de viata Elenei Carstea. Solista s-a obisnuit deja sa ia un pumn de medicamente pe zi si chiar a mai fost internata din cauza tiroidei.

“Am momente cand ma simt mai bine, momente cand ma simt mai rau, cand sunt pesimista. Vreau sa traiesc doar ca sa-mi vad fetele mari. Pentru ele incerc sa-mi revin de fiecare data cand ma simt rau si la ele ma gandesc tot timpul. Am fost internata din cauza problemelor cu tiroida”

a declarat Elena Carstea pentru CANCAN. Obisnuita cu viata desfasurata pe scena, solista sufera enorm ca nu a mai cantat de cativa ani.

“M-am plictisit de moarte, nu mai pot, vreau sa cant, sunt disperata sa cant. Mi-e dor de scena, de colegi, dar eu trebuie sa stau linistita in casa, sa nu fac efort, sa nu ma enervez. Din tara nu ma mai cauta nimeni, doar Cristian Faur, care mi-e prieten bun. Inainte sunau telefoanele incontinuu, acum nu mai suna nimeni, probabil or sa ma caute si pe mine dupa ce n-o sa mai fiu, asa cum s-a intamplat si cu restul artistilor”, ne-a mai spus cantareata.

Copil fiind îmi amintesc şi acum cu plăcere de vremurile când stăteam ore întregi pe un scaun în sala de repetiţii de la Casa Pionierilor din Mediaş, unde Elena Cârstea  îndrumată de distinsul domn profesor Stirner făcea repetiţii.  Eram captivat de ceea ce se întâmpla acolo.

Mai târziu, Elena Cârstea a ajuns undeva sus de tot cu vocea ei inconfundabilă, cu talentul ei recunoscut de toată lumea.  Eram şi sunt mândru că sunt concetăţean  cu ea, chiar dacă a făcut afirmaţii mai mult sau mai puţin „contondente” la adresa bărbaţilor .

Se pare însă, că Elena a fost greu încercată în această viaţă şi că, acum a ajuns într-o stare depresivă în care bucuria de a trăi a părăsit-o. Într-adevăr  problemele de sănătate te pot obosi la un moment dat, iar viaţa să ţi se pară un calvar şi nu un dar Divin. Este crunt şi adevărat…dar nu poate rămâne aşa.

Îmi amintesc cu plăcere când la o serată folk susţinută în Restaurantul Hotelului Binderbubi, i-am dedicat un cântec  de susţinere în momentele când trebuia să suporte acele intervenţii chirurgicale. Când Virgil Suciu mai cântă „Dacă ochii tăi, vreodată vor mai plânge…” întotdeaună sala răspunde cu putere la auzul acestui cântec, care a făcut-o mare pe „Elena noastră”.

Eu mi-am permis să-i solicit prietenia pe facebook şi mi-a acceptat-o, deşi nu mă cunoaşte personal (au trecut aproape 40 de ani de când o urmăream la repetiţii ). Ce bucurie ar fi fost să reuşesc să o aduc pe Scena Festivalului Mediaş -Cetate Seculară. Cine ştie, poate anul următor…

Sper să reuşesc să „o aduc pe grupul Mediaş” de pe facebook, iar medieşenii, aşa cum au demonstrat până acum, să-i poată adresa cel puţin o vorbă bună de încurajare.

Elena eu sunt mândru de tine, te apreciez şi te respect .

Această afirmaţie aparţine unei persoane, pentru care „patriotismul local” reprezintă o stare de spirit. Nu l-am întrebat în baza căror criterii a făcut această afirmaţie, pentru că m-a luat pe nepregătite şi nu am avut prezenţa de spirit necesară.

Mai mult m-a copleşit faptul că, domnia sa a trăit o perioadă în Germania unde deasemenea, îmi spunea că a folosit această propoziţie cu foarte multă convingere.  

Am luat prima dată contact cu domnul în cauză aproximativ cu 3 ani în urmă, când mă rugase să compunem (grupul Motto, împreună cu trupa Zoddiac) un imn pentru echipa de baschet.  Era un om în toată firea, cu destule fire albe şi care avea şi business -ul lui. Povestea că s-a întors  nu de mult timp din Germania , pentru a se restabili în oraşul lui natal.

De atunci, timpul a trecut iar domnul în cauză (care a albit complet între timp), a pus bazele unei foarte inimoase galerii, care ne răsfaţă auzul la fiecare meci al echipei noastre de baschet.

Îl văd în mijlocul „Lupilor Negri” pe  „Lupul Alb” , transmiţând tuturor mândria de a fi medieşean.

Mulţumim domnule Mircea DĂIAN cu oameni ca dumneavoastră, întradevăr „Mediaşul este cel mai frumos oraş din lume” !